Catalin Vulc si-a dat demisia din functia de antrenor al CSU Sibiu

Catalin Vulc antrenorul echipei sibiene de baschet, CSU Atlassib Sibiu, a anunţat Consiliul de Administraţie al CSU că îşi dă demisia di funcţia de antrenor principal. Consiliul de Administraţie al clubului sibian a decis ca jucătorul Cristi Crăciun să pregătească echipa în meciurile cu CSM Bucureşti şi Mobitelco Cluj Napoca.

 

Comunicatul clubului CSU Sibiu:

Consiliul de Administraţie al C.S.U. Sibiu, întrunit în şedinţă extraordinară în ziua de 24 martie 2012 a luat următoarele hotărâri:

Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă a C.S.U. Sibiu precum şi conducerea tehnică a echipei de baschet masculin C.S.U. ATLASSIB Sibiu îşi asumă întreaga responsabilitate în situaţia în care obiectivul competiţional stabilit pentru această ediţie de campionat, accederea în playoff, nu va fi îndeplinit şi se obligă să identifice măsurile şi acţiunile care să aibă ca efect îmbunătăţirea rezultatelor echipei în viitoarea ediţie de campionat;

In urma rezultatelor nesatisfacatoare din ultimul timp,antrenorul Catalin Vulc a anuntat Consiliul de Administratie al CSU ca se retrage din functia de antrenor principal, functie in care a fost desemnat  de CA in momentul demisiei fostului antrenor Audrius Prakuraitis. De pregatirea echipei pana la sfarsitul actualului sezon se va ocupa dl. Cristian Craciun,fost antrenor secund si capitan al echipei, supervizat de dl. conf.univ. dr. Mihai Sanislav din partea Consiliului de Administratie.

Din analiza efectuată rezultă faptul că obligaţiile contractuale asumate de club în raport cu jucătorii sunt îndeplinite la zi;

C.S.U. Sibiu, ca structură a sportului de performanţă universitar din ţara noastră îşi va circumscrie şi în viitor întreaga activitate pe coordonatele sportivităţii şi valorilor consacrate ale mediului academic şi îşi exprimă convingerea că şi în continuare suporterii echipei de baschet masculin vor fi un partener real şi un factor determinant în optimizarea activităţii acestei grupări sportive.

CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL C.S.U. SIBIU

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.