Doi poliţişti din Tălmaciu s-au rasturnat cu maşina poliţiei în care se aflau şi doi hoţi

Doi poliţişti din localitatea Tălmaciu aflaţi in misiune, s-au răsturnat vineri cu maşina poliţiei române în timp ce aduceau doi hoţi la sediul din Tălmaciu.

Cei doi poliţisti  i-au ridicat pe cei doi suspecţi de furt din localitatea Bradu, după care au pornit spre sediul poliţiei din Tălmaciu, însă în fondul neadaptării vitezei aceştia s-au răsturnat pe DN7.

„În afara localităţii Veştem, pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe, agentul care conducea maşina a pierdut controlul asupra acesteia şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe sensul lui de mers”, a declarat pentru Adevărul Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

În urma accidentului, unul dintre suspecţi a fost rănit uşor, iar în cauză a fost deschis un dosar penal şi se fac cercetări, nefiind făcută până în acest moment încadrarea juridică a faptei.

Maşina de poliţie a fost avariată, urmând să se stabilească valoarea reparaţiilor în urma unei evaluări. Poliţiştii purtau centurile de siguranţă, iar rezultatul pe aparatul etilotest a fost 0 susţine adevărul.ro

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.