În Sala Auditorium a Universității Româno-Germane din Sibiu, a fost lansată lucrarea Europa monarhiei stărilor a prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean, prorectorul Universității. Evenimentul s-a desfășurat în prezența a peste 70 de invitați – cadre didactice, studenți, cercetători din domeniu sustine adevarul.ro.
Lansarea de carte a fost prezentată de conf.univ.dr. Ioan Marian Țiplic, directorul Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Volumul Europa monarhiei stărilor, publicat la Editura Institutul European din Iași, se înscrie în cadrul cercetărilor istorice care au definit ca obiectiv studiul comparat al regimului reprezentativ al stărilor privilegiate – instituția Adunării de stări și regimul Monarhiei stărilor în Europa evului mediu.
În literatura de specialitate din țara noastră, Gh. I. Brătianu a precedat cercetarea instituției Adunărilor de stări în context european, într-o serie de studii, publicate într-un volum postum în anul 1996.

