Biblioteca Judeţeană “ASTRA” găzduieşte expoziţia “Arh. Munteanu 70’’

Lucrările de arhitectură realizate timp de 45 de ani de arhitectul ieşean Nicolae Munteanu vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii retrospective la Sibiu, în perioada 27 – 29 aprilie.
Expoziţia – găzduită de Biblioteca Judeţeană ’’ASTRA’’, corpul B, în foaier – este intitulată ’’Arh. Munteanu 70’’ şi cuprinde aproximativ 60 de panouri structurate pe şapte teme: locuinţe, social-culturale, arhitectură sacră, restaurări, lucrări în domeniul feroviar, sistematizare, loisir şi arhitectură minoră.
În catalogul de pezentare al expoziţiei, se precizează printre altele: ’’În activitatea sa, autorul a conceput peste o sută de proiecte din care circa şaptezeci de procente s-au executat în teren. Ele se află în judeţele laşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Braşov, Bacău, Suceava, Neamţ, precum şi în Republica Moldova, Suedia şi Canada’’.
Arhitecul Nicolae Munteanu, în acelaşi catalog, explică: ’’Exponatele încearcă să reflecte efortul de a găsi soluţii viabile în activitatea de proiectare, într-o perioadă în care libertatea de creaţie era îngrădită, adesea cenzurată.

Obligativitatea de a utiliza aşa numitele «Proiecte Tip» a dus la consecinţa inevitabilă a uniformizării produselor de arhitectură’’.
Astfel, autorul a avut şansa ca prin lucrările realizate să ,,să mă sustrag curentului, reuşind, uneori, cu mijloace simple, artizanale, să găseasc o exprimare personală’’.
Evenimentul se adresează ’’cu precădere, tinerilor arhitecţi. În acelaşi timp şi alţi arhitecţi de vârsta a treia ar putea prelua ideea, încercând să-şi expună lucrările realizate în decursul carierei. S-ar putea obţine astfel, în timp, o imagine a evoluţiei colective a breslei, prin stocarea informaţiilor într-o potenţială bancă de date’’ conchide arhitectul ieşean.
’’Arh. Munteanu 70’’ – expoziţie care până acum a mai fost prezentată în Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi- va fi vernisată vineri, 27 aprilie la Biblioteca ASTRA – corpul B, în foaier la ora 17.00.

frfs.ro

One Response to "Biblioteca Judeţeană “ASTRA” găzduieşte expoziţia “Arh. Munteanu 70’’"

Leave a Reply

Your email address will not be published.