CSS Giurgiu – CSU Atlassib Sibiu 82-88

Echipa de baschet masculin  CSS Atlassib Sibiu a învins ieri 25 ianuarie, în deplasare, formaţia CSŞ Giugrgiu scor 82-88, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Diviziei A. Wisseh a înscris 28 de puncte pentru sibieni în această partidă.

 

Deşi după primele douzeci de minute erau conduşi la o diferenţă de zece puncte (32-42), giurgiuvenii au revenit incredibil pe tabelă în sfertul trei, sfert pe care l-au câştigat la o diferenţă zdrobitoare (25-12).

Final nerecomandat cardiacilor
Iureşul gazdelor a continuat şi în sfertul decisiv, aruncările de trei puncte reuşite de Kraemer şi Milovic făcând ca tabela să indice cu şase minute înainte de final 69-64.

Americanii Sibiului, Wisseh, Austin şi Riley îşi ţin echipa în joc după o serie de erori ale gazdelor preluând conducerea şi distanţându-se la patru puncte (74-78, minutul 37). Kraemer are o mână de aur în acest meci şi reuşeşte cinci puncte cu care egalează la 79 cu un minut şi jumătate înainte de expirarea timpului regulamentar.

Vedeta oaspeţilor, Wisseh, răspunde cu o aruncare de trei puncte însă acelaşi Kraemer îşi mai trece în cont două puncte. Scott înscrie şi el pentru 84-81 în favoarea Atlassibului, iar Kevin Sims este aproape să egaleze printr-o aruncare de la mare distanţă însă mingea se încăpăţânează să intre de această dată.

În ultimele 25 de secunde se punctează exclusiv de la linia de libere (4-1 pentru ardeleni), scorul final fiind de 82-88.

Trei baschetbalişti au reuşit “double-double”
Ray Kraemer a contribuit pentru CSS Giurgiu cu 28 de puncte (12 provenind din aruncări de la distanţă), 10 recuperări şi o pasă decisivă pentru o eficienţă de +26 şi double-double. Cătălin Vlaicu a reuşit la rândul său double-double (15 puncte, 10 recuperări şi 3 pase decisive), în timp ce Burrell a fost aproape de acest lucru (11 puncte, 9 recuperări şi 4 pase decisive).

De cealaltă parte, s-a evidenţiat Jaytonah Wisseh, proaspăt revenit pe teren după o accidentare. Acesta a reuşit un total de 28 de puncte, 10 pase decisive şi 4 recuperări pentru un indice de +29 la eficienţă şi double-double.

Deşi a reuşit numai 10 puncte, Kaylone Riley a fost omul care a ţinut Sibiul în viaţă. Americanul s-a apărat extraordinar de fiecare dată, reuşind inclusiv trei capace de senzaţie.

De remarcat a fost faptul că giurgiuvenii au punctat mai mult decât adversarii lor din spatele semicercului (11 aruncări valabile faţă de 5). Sibienii în schimb au avut o bancă mai bună, jucătorii de rezervă ai oaspeţilor contribuind cu 18 puncte la victoria echipei lor în timp ce rezervele CSS-ului au marcat numai 2 puncte.

Arbitraj contestat
Diferenţa de zece puncte înregistrată la pauză s-a datorat şi brigăzii de arbitri care au luat mai multe decizii controversate, majoritatea împotriva gazdelor. Una dintre acestea, o posesie arătată anapoda, a reuşit să smulgă zâmbete inclusiv pe buzele băncii de rezerve a Sibiului.

Managerul CSS-ului, Smaranda Iliescu a cerut arbitrilor să fie imparţiali, în sens contrar intenţionând să retragă echipa de pe teren.

CSS Giurgiu – CSU ATLASSIB SIBIU 82-88
[19-21, 13-21, 25-12, 25-34]

Ora: 18.00
Locaţia: Sala Sporturilor, Giurgiu
Spectatori: 500
Arbitri: Alexandru Olaru, Alin Faur, Marius Epure
Comisar: Viorel Constantinescu

CSS GIURGIU: Sims 15p (3×3), Kraemer 28p (4×3), Burrell 11p (1×3), Milovic 11p (3×3), Vlaicu 15p. Au mai evoluat: Boian 1p, Powell 1p şi I. Corneanu. Antrenor: Chris TERRELL
CSU ATLASSIB SIBIU: Wisseh 28p (3×3), Khartcenkov 13p (1×3), Cr. Crăciun 10p, Austin 9p, Riley 10p. Au mai evoluat: Pascu 5p (1×3), C. Scott 13p şi M. Popa. Antrenor: Cătălin VULC

În urma acestei înfrângeri, CSS Giurgiu se menţine pe poziţia a unsprezecea a clasamentului, cu 22 de puncte, în timp ce Sibiul urcă pe locul şapte cu 26 de puncte şi un meci mai puşin disputat.

sursa: adevarul.ro

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.