Masina de Politie acrosata pe Calea Cisnadiei dupa ce ar fi virat stanga, intorcand pe linie continua

O masină de poliție aparținând Poliției Cisnădie a fost implicată într-un accident în această dimineață, pe Calea Cisnădiei, în zona Cartierului Arhitecților.

accident masina politie cisnadie

“În această dimineață, în jurul orei 09.00, în orașul Cisnădie, la intersecția străzilor Grigore Ionescu și Irina Rosetti s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate o autospecială utilizată de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie și un alt autoturism.

În prezent, se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, în vederea aplicării măsurilor legale.

De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează cercetări administrative pentru stabilirea prejudiciului cauzat prin producerea acestui eveniment”,  informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Potrivit martorilor prezenți la accident, zona fiind foarte circulată de pietoni, vinovată de producerea accidentului ar fi masina de poliție, care a virat brusc stanga, să întoarcă peste linia continuă.

”Poliția a pus girofarul și a făcut stânga fara sa se asigure.
Fata nu a avut timp de reacție și a intrat în plin ei . Ia proiectat direct în zidul cimitirului. Eram chiar acolo când sa întâmplat.”, spune Diana M. pe grupul de facebook  Rezidenti in Cartierul Arhitectilor.

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.