Primarul Cartisoarei, Dorin Magda, a injunghiat un barbat

Primarul localitaţii sibiene Cârţişoara, Dorin Magda, s-a ales cu dosar penal după ce la sfârşitul săptămânii trecute, într-un bar din localitate, a înjunghiat o persoană.

Dorin Magda s-a aflat  în mijlocul unui scandal alături de alte trei persoane în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un bar din Cârţişoara.

În timpul scandalului, primarul l-a înjunghiat pe unul dintre bărbaţii implicaţi în altercaţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procuror adjunct Adriana Şandru, primarul este cercetat pentru port ilegal de cuţit şi pentru lovire.

Primarul Cartisoarei este internat la secţia de Nerochirurgie a Spitalului judeţean Sibiu cu un traumatism cranio-cerebral, iar victima sa este internată la spitalul din Făgăraş.

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.