Voinţa Sibiu a pierdut acasă cu Ceahlăul şi e tot mai aproape de Liga a II-a

Voinţa Sibiu a pierdut 3 puncte preţioase marţi, pe stadionul “Municipal”, în faţa Ceahlăului din Piatra Neamţ şi ocupă locul 16 după 29 etape.

După o primă repriză fără nici o ocazie importantă la nici una dintre cele două porţi, partea secundă a partidei a fost mult mai intensă. Ceahlăul a avut cinci minute extraordinare, timp în care au marcat de două ori, din penalty prin Golubovici (62) şi prin Andrei Pavel, un minut mai tîrziu.

Împinşi de la spate de fanii prezenţi în tribune, sibienii şi-au revenit abia spre final. În minutul 81, Zăgrean a marcat golul revenirii după o centrare perfectă a lui Tătar şi a reînviat speranţele gazdelor. Seria atacurilor furibune la poarta lui Jovici a fost în zadar, iar Voinţa Sibiu a pierdut un meci decisiv în încercarea de a se salva de la retrogradare.

Voinţa Sibiu  – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-2, şi sibienii simt tot mai aproape aerul rece al Ligii a II-a.

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.