Agresorii care au jefuit un magazin de pe strada Ocnei din Sibiu, au fost prinşi. Video!

Cei 2 bărbaţi care au jefuit luni, 3 decembrie, un magazin de pe strada Ocnei din Sibiu, au fost reţinuţi pentru 29 de zile sub aspectul infracţiunii de tâlhărie respectiv complice la tâlhărie

Aceştia au pătruns luni, 3 decembrie, pe strada Ocnei într-un magazin şi au ameninţat vânzătoatea magazinului cu un cuţit pentru a îi lăsa să fure toţi banii din casa de marcat.  Angajata societății comerciale a fost cea care a sunat la Poliție, după ce agresorii au plecat. „La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Sibiu, fiind efectuată cercetarea la faţa locului. Din primele investigaţii şi din declaraţiile victimei, s-a stabilit faptul că, în interiorul societăţii a pătruns un bărbat ce purta pe cap şi faţă o cagulă, iar sub ameninţarea unui cuţit, angajată societăţii a fost obligată să îi dea acestuia banii din interiorul casei de marcat”, a declarat Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Prejudiciul adus societăţii comerciale a fost de 1200 de lei.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului Criminalistic şi al Poliţiei Oraşului Cisnădie, l-au identificat pe C. Adrian, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Cisnădie, ca principal suspect în acest caz. Însă, bărbatul nu a fost singur, ci a avut un complice. „În cadrul cercetărilor, poliţiştii au identificat atât cagula cât şi cuţitul folosit de acesta la săvârşirea faptei. De asemenea, s-a stabilit faptul că suspectul a avut şi un complice, care a fost identificat şi reţinut de poliţişti (G. Florin, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în judeţul Braşov)”, a mai spus Luciana Balteș, de la IPJ Sibiu.

frfs.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.